care venea cu sfaturi pentru ,noi,sotiile...sau foste sotii.
''....o perioada de timp nu ti-am putut raspunde. Mi-a fost greu, aproape imposibil… Trebuia sa-mi adun gandurile, sa-mi adun visele spulberate, sa ma comport firesc ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Trebuia sa-mi duc in continuare copiii la scoala –ii sarut intotdeauna la plecare cand imi spun ca sunt cea mai frumoasa mamica din lume, trebuia sa fac cumparaturile de seara– intotdeauna sunt atenta la ce cumpar, familia mea merit tot ce-i mai bun, sa ma preocup de cina– nu mi s-a parut niciodata obositor, ingrozitor sau injositor sa gatesc celor pe care ii iubesc cel mai mult pe lume. Trebuia sa ma duc la job – avem un proiect nou care promite mult. Trebuia sa frecventez si cursurile de master - mi-l doream de mult, mi-am zis ca niciodata nu e prea tarziu sa fac ceva si pentru mine… Iar in timpul liber… trebuia sa-mi adun din nou gandurile, sa fac curat printre visele spulberate, sa ma prefac ca seara, cand ma ia dragastos in brate, inima nu se rupe cu totul in mine. Si sa-l imbratisez cu dor si nesat, ca in noptile de inceput. Si vezi tu, aici este partea cea mai grea din toata povestea.Partea in care ma prefac atat de mult ca uit de tine. Sfarsesc prin a ma crede… Aveai dreptate poate… Nu-ti doresc (dar trebuie sa fi simtit ca ti-am dorit asta la un moment dat!) sa afli ce inseamna durerea surda care iti face noptile un chin.. si chinul asta insuportabil care iti traverseaza tot trupul si iti paralizeaza mai ales sufletul de manie, vinovatie si tristete… Vin toate trei de-a valma, una mai puternica ca alta, nici acum nu am invatat cum sa le coordonez sosirea. La inceput erau insesizabile… atunci cand te credeam mica, insignifianta, o simpla suspiciune, fiinta banala si meschina, insa acum de cand te asociez cu tradarea au devenit un cancer - greu, apasator, pe care nu-l mai pot duce pentru mult timp… De plans, nu am putut plange… sunt curioasa daca tu ai putea sa versi lacrimi cand o sa simti pe pielea ta tradarea omului in care ti-ai depus firesc increderea, bunul comun cel mai de pret acumulat in zile, nopti si ani de-a randul (oare ai pielea alba ca mine, oare se infioara la fel de dulce la atingerea Lui
? Cred ca da, ai putea… tu trebuie sa fii dintr-un alt aluat decat mine… altfel nu mai inteleg nimic… De ce nu pot sa te condamn si sa te blestem pe tine? Pe el!?.. Pe el nu as putea… El m-a facut in atatea randuri fericita… vinovatii principali suntem noi: eu sau tu! Ma sfatuiesti sa il iubesc mult… dar iarasi ma intreb, te intreb: ce am facut si fac de o viata intrega, parca de o eternitate, parca dintotdeauna? Nu am iubit peste masura? Imi spui ca nu il ascult, ca nu il inteleg… dar cine a fost acolo sa ii ofere intelegere, afectiune, sprijin si sa-l faca sa zambeasca? Cine a stat pe marginea patului de spital rugandu-se pentru minuni? Si cui s-a destainuit atunci cand pentru prima oara l-am vazut pe barbatul vietii mele (Doamne, oare si al vietii tale
plangand? Cine l-a vazut zambind? Cine a inteles ca nu pot trai si nu pot fi eu decat daruindu-ma cu totul? Da, tot lui... Ce am gresit? Cand? Cum? In ce punct nu am investit suficient de mult? Am uitat sa fiu seducatoarea barbatului meu in momentul in care l-am cucerit? Mi-au stirbit responsabilitatile si grijile si viata cea de zi cu zi din zambetul meu (asa l-am cucerit, mi-a zis…)? Cand s-ar rupt acel “ceva” de care spui? Si cine l-a rupt? Spui de pasiune… as fi putut sa jur ca inca exista, ca marile si micile probleme de zi cu zi nu au stirbit-o cu nimic. Ne-am pierdut noi in panza obisnuintei si a monotoniei? Ne-am plafonat si am uitat ca trebuie sa investim in noi insine, in ceea ce am construit in doi? Dar eu unde am fost de nu am vazut? Si tu de unde ai aparut? Cine ti-a facut loc sa intri in viata noastra? As suporta totul cu demnitate, asa cum s-ar cuveni, daca as stii ca eu nu. Nu numai eu…
Si mai stii ce? Nu o sa renunt pentru nimic in lume. Nu o sa plec, nu o sa ma dau batuta. Pentru ca eu inca il iubesc. Poate ca, odata cu timpul as putea sa-l iert, sa ma iert, sa uit, sa inchid ochii cosmarului. Asta daca iti supravietuiesc… daca esti doar o ratacire de moment si nimic mai mult. Si de unde sa incep? Cum sa te infrunt? Si cum sa Il mai privesc ca si inainte in ochi? Cum sa ma privesc in ochi? Aici chiar mi-ar prinde bine un sfat.
D-na T.''
...............
Dap! Ei si acum ....ce spun eu?.Pai eu ii dau replica ''lui''!...Stiu ce-am facut eu!....am asteptat...am avut rabdare...am lasat sa mearga ....de ce?....pentru ca am avut o gresita ''ratiune''!!!....Acum stiu ca trebuie ''taiat raul de la radacina''....Nu ma vrei?....Ei si ce! Pleaca! Nu ma meriti!...De ce sa te retin?....Vreau sa-mi pot creste in liniste fetele...vreau sa ma simt apreciata pentru ce sunt...vreau sa fiu din nou ''femeie'' asa cum demult nu m-am simtit....vreau sa ma vad prin ochii mei nu ai tai...idiotule!!! Vreau sa-mi recastig valoarea si demnitatea...Si crede-ma ''tinerelule'' ca pot...Decat sa ma lasi vie si cazuta in cea mai neagra groapa a disperarii mai bine ma termina-i de tot....Ai gresit lasandu-ma sa traiesc....pentru ca renasc dar ALTA....si fereste-te de femeia care trece prin furcile gaudine si scapa...
Daca-i sti cat te-am iubit! Mai ales atunci cand am inlesnit toata mascarada si povestea ''vietii'' tale...cand a trebuit sa inteleg ca ''nu sti ce sa alegi''...nu pe mine trebuia sa ma alegi...pe copiii tai..printesele tale....
Iar acum?...acum sunt bucuroasa....ma simt fericita si iubita ....de toata lumea ....nu doar de tine...si iubirea mea nu este pentru tine....si este atat de bine....n-ai sa sti niciodata ce inseamna sa traiesti in armonie cu tine...pentru ca ''tu'' ce cauti n-ai gasit ,dar eu...am regasit o noua destinatie....un nou drum catre ea...si mie atat de bine!!!
...si-mi mai doresc un lucru...sa nu intru niciodata in viata unui barbat a carui inima este ocupa de inima altei femei...sa nu calc cu ''bocancii'' sufletul nimanui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu