Uneori...

Ma intorc din rataciri ca sa imi tip ca m-am intors. Refuz sa fac pe plac sufletului care numeroteaza mai mult ca mintea si ca trupul tot ce a simtit, tot ce l-a facut fericit si tot ce l-a lovit. Ma sfidez, te sfidez si imi arunc pe fata si in ochi - nici eu nu stiu de unde - un aer, o putere care imi strange toate dorintele si sperantele laolalta, soptindu-mi ca nu am obosit. Spun mortilor lectia mea de viata. De multe ori durerea trece mai repede decat iubirea. De multe ori rup lanturile care nu vor sa se franga. Si astept. Astept de cele mai multe ori... imi vine sa ma dau jos din vise si sa le sugrum asa cum ma sugruma si ele pe mine.
....anii, zilele, orele, secundele, oamenii, munca, pasiunea, oboseala, alergatura, sensul, soarele, florile, oamenii, toti, toate... sunt acolo unde trebuie sa fie, facand ceea ce trebuie sa faca, prinzandu-ma intr-un cerc al vietii pentru care sunt bucuroasa si recunoscatoare. De cele mai multe ori timpul curge, ticaie si trece corespunzator, luand cu el tot ceea ce este amar si sfarsit, spaland singuratatea, uitand raul si iubind din nou. De cele mai multe ori fericirea zilnica se soarbe dintr-un gest mic. De cele mai multe ori pasiunea se extrage si din cele mai lucide imbratisari. De cele mai multe ori iubirile nu sunt condamnari la moarte, luate pe furis, in mare taina. De cele mai multe ori, iubirile atrag alte iubiri, nu despartiri... De cele mai multe ori iubirile nu isi iau adio…
… durerea e tot acolo, pe zi ce trece mai debila, dar la fel de dornica sa ma lase fara suflare... In mod cert vreu sa treaca cat mai repede… nu e niciodata binevenita. Nici ea nu ma vrea, nici eu nu o vreau. Indiscret si fara mila, nu ne vrem una pe alta. Ea recidiveaza, eu revin obsesiv. Uneori timpul nu picura amnezie, picura cel mult uitare, iar uitarea se face selectiv, obositor de subiectiv, repetand un scenariu absurd... Uneori chiar nu pot sa spun ca mi-am inchis toata ranchiuna, resentimentele, dorul, cuvintele nespuse intr-o groapa pe care am acoperit-o pentru totdeauna cu pamant. Rana supureaza. Uneori mi-as da jumatate din tot ce a fost sublim ca sa... pentru ca... uneori nici eu nu stii de ce. Uneori ceea ce vreau este sa anihilez... nu vrea sa dispara... nu ma lasa nici pe mine sa traiesc.
Uneori parca prea ratacesc si niciun drum nu mai duce spre casa, nici o pereche de brate, patimase, arzatoare sau afectuoase, linistitea nu-mi face bine. Uneori imi pare ca e prea multa melodrama, prea mult patetism, prea multa telenovela, ca realitatea nu trebuie sa fie asa. Ma scutur de ele cu mai mult necaz decat un pom in floare suparat ca nu-si doreste florile.
Uneori ma intreb cine sau ce ar mai putea sa-mi fie salvare. Uneori as vrea sa vina soarele sa lumineze tot ce a fost frumos. Uneori as vrea sa vina ceata sa nu mai imi aminteasca nimic...