In cele din urma, n-a fost vina nimanui, ii despartea doar viata si un imens orgoliu......
Nimic din tot ceea ce faceam sau spuneam nu era destul de bun …
Eram inutila pentru ca tu aveai deja raspunsuri la intrebari pe care eu nici nu mi le pusesem ...
....incep sa-mi iubesc diminetile pline de iluzii chiar daca stiu ca pana seara se vor spulbera. Am nevoie de ele ca sa trec peste inca o zi, peste inca un drum inchis la capatul caruia ma asteapta cineva?....
.....“ridica-te si mergi!”..... e greu atunci cand tu nu-ti doresti decat sa opresti timpul in loc.....“vei trece si peste asta”.... in sinea ta stii ca vei trece dar cum?
Cum vei depasi momentul acela teribil cand nu poti sa te intorci dar sti ca trebuie sa mergi mai departe.... N-am nevoie de retete ieftine de fericire dar daca toate au un pret as vrea sa stiu cat ma costa un gram de tristete? O ora din viata si gata totul dispare? Clipa aceea cand stii ca ai pierdut fara drept de apel cat costa? Totul trebuie platit in avans sau se accepta si plata in rate? Si in final, cu ce ai ramane la scadenta? Cu ceva tristete, multa furie si neputinta ... cateva bucurii pe care nici macar nu le-ai mai vedea printre lacrimi … Pe scurt, cu o viata platita in rate.
Imi mai ajunge cliseul cu “oamenii sunt diferiti si trebuie sa-i accepti asa cum sunt”?
Dar ei de cate ori te accepta asa cum esti?
.....au aparut in viata mea oameni... i-as numi providentiali. Apar in imprejurari neasteptate si oricum intr-un moment in care habar n-aveam ca am nevoie de o astfel de intalnire.
Ce va fi maine, nu-mi este dat sa vad prin zidurile timpului. Poate nici ziua de azi nu-mi apartine....
Doresc un respiro cu gandurile mele. Le voi cere sa ma abandoneze pentru un timp si sa ia cu ele tacerile de fiecare zi. Nu stiu cum voi supravietui fara ganduri, pentru ca asa amare uneori cum sunt, pana acum mi-au fost fidele..... doar ca sa-mi trag sufletul.
Nimic din tot ceea ce faceam sau spuneam nu era destul de bun …
Eram inutila pentru ca tu aveai deja raspunsuri la intrebari pe care eu nici nu mi le pusesem ...
....incep sa-mi iubesc diminetile pline de iluzii chiar daca stiu ca pana seara se vor spulbera. Am nevoie de ele ca sa trec peste inca o zi, peste inca un drum inchis la capatul caruia ma asteapta cineva?....
.....“ridica-te si mergi!”..... e greu atunci cand tu nu-ti doresti decat sa opresti timpul in loc.....“vei trece si peste asta”.... in sinea ta stii ca vei trece dar cum?
Cum vei depasi momentul acela teribil cand nu poti sa te intorci dar sti ca trebuie sa mergi mai departe.... N-am nevoie de retete ieftine de fericire dar daca toate au un pret as vrea sa stiu cat ma costa un gram de tristete? O ora din viata si gata totul dispare? Clipa aceea cand stii ca ai pierdut fara drept de apel cat costa? Totul trebuie platit in avans sau se accepta si plata in rate? Si in final, cu ce ai ramane la scadenta? Cu ceva tristete, multa furie si neputinta ... cateva bucurii pe care nici macar nu le-ai mai vedea printre lacrimi … Pe scurt, cu o viata platita in rate.
Imi mai ajunge cliseul cu “oamenii sunt diferiti si trebuie sa-i accepti asa cum sunt”?
Dar ei de cate ori te accepta asa cum esti?
.....au aparut in viata mea oameni... i-as numi providentiali. Apar in imprejurari neasteptate si oricum intr-un moment in care habar n-aveam ca am nevoie de o astfel de intalnire.
Ce va fi maine, nu-mi este dat sa vad prin zidurile timpului. Poate nici ziua de azi nu-mi apartine....
Doresc un respiro cu gandurile mele. Le voi cere sa ma abandoneze pentru un timp si sa ia cu ele tacerile de fiecare zi. Nu stiu cum voi supravietui fara ganduri, pentru ca asa amare uneori cum sunt, pana acum mi-au fost fidele..... doar ca sa-mi trag sufletul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu